Vânzări


        O companie de vânzări organizează un team building pentru angajații săi din mai multe departamente. Fiecare departament are ca sarcină să participe la o vânătoare, iar la final să prezinte trofeul. Departamentul tehnic intră primul în pădure și iese, destul de repede, aducând un fazan. Departamentul HR revine după  o oră  aducând un fazan.
        La final se hotărăște și echipa de vânzări să își încerce puterile, așa că intră voinicește în pădure. După o jumătate de oră echipa de vânzări se întoarce fugind, trece val vârtej pe lângă restul echipelor, și le strigă celor de la tehnic:
        ”Ursuuuul!!!…Noi l-am adus…voi descurcați-văăăăăăă!!!”
        Am ales ca intro acest conținut pentru caracterul lui comic. Dorim încă de la început să spunem că, pe lângă această perspectivă internă, experiența noastră în organizarea vânzărilor are multiple perspective. Probabil că există manageri sau proprietari de afacere care, citind povestea de mai sus ne-ar cere să ducem firma într-un astfel de scenariu, că de acolo se descurcă. Noi vă asigurăm, însă, că locomotiva oricărei afaceri-vânzările, este cu folos, dacă vagoanele care o însoțesc sunt pe măsura capacităților motrice ale locomotivei.
        Banal de simplu spuse lucrurile de mai sus, am dori să surprindem spunând că am descoperit în cele mai multe cazuri departamentul vânzări necorelat cu obiectivele/resursele firmei.
        La fel ca în cazul celorlalte secțiuni, în pachetul de analiză vom dezvolta mai multe studii de caz pe teme diverse din domeniul vânzări pentru a ilustra situațiile întâlnite, soluțiile propuse, implementările realizate și rezultatele obținute.