Blog


Jocul de-a șoarecele cu pisica a fost dintotdeauna amuzant între mediul privat și stat, atunci când a fost vorba de impozitarea activității private. În istoria economică a lumii poate că a fost cel mai lung și palpitant joc, implicarea a fost totală de ambele părți, iar la așa forțe intrate în luptă, spectacolul economic al lumii a fost pe măsură.

Existând dintotdeauna, întotdeauna cu rolurile neschimbate, în acest joc statul a încercat să vâneze plus valoarea produsă de mediul privat, iar mediul privat să minimizeze expunerea profitului la pârghiile de vămuire ale statului. Pe parcursul secolelor acest joc s-a rafinat atât de mult, încă din secolul XX, a devenit apanajul erudiților într-ale economiei, atât de o parte, cât și de cealaltă a baricadei.

Pe de o parte, un Wall Street în care legendele spun că profitul se mai măsoară doar după numărul zerourilor, pe de altă parte sisteme guvernamentale, mai puternice decât cele mai puternice armate ale lumii, s-au prins într-o horă care pare fără sfârșit și fără limite.

Rup brusc discursul narativo-evolutiv de o faptă petrecută într-o țară din estul Europei, în anii 2017, în care un guvern introduce în prea complexul sistem enunțat mai sus, un baros de cauciuc.

Barosul de cauciuc l-am numit 1% din cifra de afaceri pentru toate companiile.

Dacă acest gând i-ar fi bătut pe primii descălecători ai lui Bogdan pe malurile Bistriței în Moldova, cea care avea să devină a lui Ștefan cel Mare, am fi spus că erau lacomi, că de cum au descălecat s-au și gândit la bani, dacă acest gând de 1% l-ar fi bătut pe Constantin Brâncoveanu am fi spus că este pentru a mai înșuruba odată coloanele stilului arhitectonic care îi poartă numele.

Când acest concept de 1% este emis de un bărbat, trăitor în anul de grație 2017, noi spunem că, dacă nu este o glumă, atunci, vorba cronicarului, cel care a spus-o om cu puțină minte este.

Încercăm în programele nostre să explicăm clienților matematica profitului pe specificul diferitelor afaceri, iar diferențierile sunt maxime. Am avut clienți cu afaceri de producție, cu cifre de afaceri uriașe și profituri de 5-7%, la fel am avut clienți cu afaceri de comerț, cu cifră de afaceri de peste 1 mld EUR/an, cu marjă de profit între 10 și 15%, cum am avut și clienți din zona serviciilor cu cifre de afaceri de ordinul zecilor de mii de euro pe an, dar cu marje de profit între 30 și chiar 45%. Nu am avut clienți din domeniul agricol, dar dacă am fi avut, acolo ar fi trebuit să gestionăm cifre de afaceri uriașe cu profituri negative, grație politicilor ultimilor 50 de ani de subvenționare masivă a agriculturii în Europa.

În ultimele două secole cel puțin, raportul dintre cifra de afaceri și marja de profit este de o diversitate extremă și normală de altfel. Cum spunem clienților noștri, într-un fel este să gestionezi o afacere de producție unde, în unele domenii mișcările sunt anuale, cu totul altfel este una de servicii unde, în unele servicii, întorsăturile pot apărea în câteva ore.

La auzul enunțului ipoteticului impozit de 1%, nouă atât de mare ne-a fost surprinderea, încât nici nu am mai putut gândi ce a stat la baza unui astfel de raționament. Am ales raționamentul simplu și direct și am spus:

Cât de rupt de realitatea economică a prezentului este acela care a gândit un astfel de scenariu? Răspuns: Mult!

Așa cum am scris în introducerea acestui conținut, este ca și cum la un aranjament exclusivist și festiv, te-ai prezenta pentru buna impresie cu o oală de lut.

Acuma nici noi nu ne vom preface că nu știm care a fost motorul acestei 1%. Mai mult, spunem că ”îndrăgim” cu măsură înzecită modurile meschine prin care multinaționalele își exportă profitul, spre buna propășire a neamului românesc. Dar la această problemă, așteptam în 2017 un pachet de măsuri combinate care, dacă nu pot stopa migrația capitalurilor generate de profit, măcar să dea de lucru câțiva ani multinaționalelor până uneltesc altă metodă.

Așa cum am promis, din dorința de a arăta clienților și cititorilor noștri cum vedem noi lumea evenimentelor importante, astăzi scriem despre rezultatul alegerilor din Statele Unite.
Pe segmentul consultanță de imagine, momentul alegerii din Statele Unite are foarte multe teme pentru clienții noștri. Nu vom discuta aici despre cât de politically correct a fost ca actualul președinte american să se implice activ în sprijinirea unui candidat, nu vom discuta aici cât de echilibrat a fost ca principalele canale media să o sprijine pe Hillary Clinton și cât de oportun a fost ca serviciile să declanșeze un adevărat jihad prin agenții din media externă pentru demonizarea lui Trump. Pentru a purcede în mod echilibrat la tema noastră conexă consultanței, vom numi derapajele de mai sus libertatea absolută instituțională, cu efectele diverse (pozitive și negative) care decurg din aceasta.

Poporul american a ales


În condițiile în care toți repetorii media pretindeau că Hillary are locul de la Casa Albă asigurat, totuși în acea țară poporul a hotărât altceva și a putut să exprime altceva. Nu doresc să preamăresc democrația statului american, dar sunt sigur că există multe țări pe glob unde, dacă toate forțele erau ostile unui candidat, acesta ar fi reușit să câștige alegeri prin votul popular.
Vom reveni la prima aserțiune și anume aceea că, pe un fond mediatic cvasi unilateral, poporul american a ales altceva. Cred că aceasta este adevărata libertate. Nu suntem adepții libertății fără limite, a libertății haotice de dragul haosului general. Dar, dacă un sistem, conform procedurilor, a lansat doi candidați, libertatea de a alege între cei doi trebuia să fie posibil de exprimat, și spunem răspicat: A FOST.
Pare simplu și redundant de exprimat aceasta post eveniment. Dar cu nici 24 de ore înainte, în Statele Unite, lumea se aștepta să sărbătorească altceva în cel mai grandios construct media din câte am văzut (sediul de campania al doamnei Hillary Clinton). Banalul fapt că voturile poporului american s-au numărat corect este extraordinar. Mai extraordinar este că, într-o lume media din care mulți spun că este imposibil de evadat, poporul a ales altceva. Iar acest comportament, oarecum anacronic, este un semnal. Acest semnal noi credem că este unul important și credem că se va propaga peste tot în lume; implicit recomandăm luarea lui în serios.
Atât de tare s-au aliniat forțele mai sus menționate, încât după rezultatul surprinzător nu au avut reacție. Practic nu au analizat suficient această alternativă și majoritatea s-au blocat. Ei s-au blocat, dar la noi am asistat, cu multă jenă, cum câțiva primitori de dolari din plic, bine așezați în presa de la noi, chiar și după evidența rezultatului, au continuat pe aceeași linie, cea a denigrării candidatului Trump. Noi credem în spiritul critic. Folosim spiritul critic în analize și credem în el. Dar acest spirit critic are limitele lui. Una dintre limitele lui este rezultatul votului. Cu riscul de a fi din nou redundanți, dar analiștii lipsiți de etică nu au înțeles că rezultatul votului reprezintă alegerea/dorința cetățenilor americani, cu drept de vot, la data de 9 noiembrie 2016, iar această alegere trebuie respectată. Politically corect așa este, să respecți alegerea unui popor. Poți să fii de acord cu ea sau poți gândi altfel, adevărat, dar aceea este alegerea ta, nu a poporului. Noi aici vorbim de alegerea poporului american. Iar alegerea unui popor, indiferent de momentul istoric la care se întâmplă aceasta, trebuie respectată. Democrația are câteva coordonate prin care există. Una dintre aceste coordonate este respectarea voinței populare exprimată prin vot liber.
Vom reveni la rostul didactic al temei și vom spune că trebuie bine să conștientizăm atât motivele pentru care poporul american a reacționat invers influențelor, cât și această dezagregare instituțională a factorilor neechidistanți.
Nu putem nega faptul că o componentă importantă a succesului lui Trump a avut-o modul aspirațional la care s-au raportat americanii față de bogăția materială și feminină a acestuia. Acest mod de raportare nu este cel mai erudit, dar nici nu îl poți condamna. Dar credem că un rolul fundamental, în fața votului, a avut-o reacția antisistem. Votul antisistem nu a fost propagat nici de servicii, nici de media, nici de președintele în funcție. Avem și proba. Dacă ar fi operat invers, celebrele case de analiză statistică nu ar fi estimat atât de imprecis rezultatele, iar președintele Obama ar fi fost mai rezervat în modul ne echidistant în care s-a implicat în campanie.
                                                                                               Atunci, de unde votul antisistem?
Din păcate trăim într-o lume în care sistemul nu mai oferă garanțiile pe care le așteaptă cetățeanul. Dacă încercăm o abordare mai profundă, pe de o parte nu le oferă de-a dreptul, pentru că sistemul atât s-a complicat încât reponderent se servește pe sine, pe de altă parte nici cetățeanul nu se plasează pe un format în care poate beneficia de aceste garanții. Când pragul critic al acestui fenomen a fost atins, s-a întâmplat ce ați văzut.
Mai spunem noi că acest vot antisistem este doar vârful aisbergului. Viitorul președinte american, instituțiile media și serviciilor vor trebui să depună eforturi deosebite pentru a înțelege acest fenomen și a ameliora relația. Un popor nu va putea funcționa normal cu o atitudine permanent antisistem a majorității. Bine ar fi ca acest semnal să fie înțeles și în alte locuri pe glob.
Fără obiectivul de a finaliza într-o cheie a optimismului absolut, încheiem această temă cu bucuria de a vedea că în Statele Unite democrația a funcționat. Împotriva tuturor elementelor sistemului, poporul a putut alege. De acum înainte este proba media, a serviciilor, de a-și adapta modul de lucru după rezultatul voinței poporului. Altfel, aisbergul enunțat mai sus va ieși mai mult la suprafață.
Am scris cele de mai sus pentru a vă arăta că noi cunoaștem și înțelegem bazele pe care funcționăm. Programele noastre de consultanță sunt adaptate situațiilor reale și anticipează scenariile probabile.

 

Fără a avea pretenția epuizării tuturor perspectivelor subiectului, pe tema creditelor în valute dorim să ne spunem poziția. Această poziție o asumăm și în programele noastre de consultanță către clienții noștri

Fără a încercam o introducere scolastică, încă de la început dorim să spunem că un credit, ca orice contract, este o înțelegere între părți. În programele noastre atragem atenția pe o analiză serioasă a tuturor contractelor a căror producere se realizează într=o perioadă îndelungată. De ce? Păi, pentru simplu fapt că datele inițiale se pot modifica.

Atunci când este vorba de un contract de finanțare, tabloul este mult mai volatil. Dacă acel contract se finanțează cu o monedă exterioară spațiului indigen, volatilitatea crește, iar dacă moneda este dintr-un spațiu impredictibil, semnarea unui contract de finanțare pe o perioadă îndelungată, cum este cazul creditelor imobiliare, șansa unui stabilități pentru o perioadă de 30 de ani este sub 0,1%.

Cum noi am reușit să enunțăm în trei rânduri ceea ce poate înțelege orice doritor de credit, poate că ar fi trebuit, la fel de condensat și explicit să informeze și băncile care au creditat în valute impredictibile.

De ce băncile nu au făcut o astfel de informare, se înscrie în lunga listă a aberațiilor curente sau active la un moment dat la noi. De ce statul român nu a informat public, cum informează cât de sănătos este să trăiești cu 2L pe zi de apă, că nu există afacere care în trei luni să tripleze un câștig (Caritas), cum a distruge micul segment de retail oferind avantaje comerciale multinaționalelor este unul din cancerele sistemului economic național etc.

Pe de altă parte, o lege care să suprime dinamica normală a valutelor este o măsură, pe cât de populistă, pe atât de nocivă pentru un mediu economic sănătos. Faptul că, la presiunea publică, s-a votat atât de repede o astfel de lege ne duce cu gândul la considerentul că, la 26 de ani de la schimbarea regimului politic, actualii legiuitori știu puțin spre deloc despre principiile care stău la baza sistemului economic în care viețuim acum.

Articol sugerat de postul Digi Radio, după o emisiune despre HR cu o mult prea minunată în tot și toate.
Datorită sensibilității subiectului HR hotărâsem inițial să amânăm subiectul pentru o perioadă în care perspectivele generale să fie altele.  Una dintre emisiunile pe această temă dezvoltată la un post cunoscut de radio, datorită manierei persistente în eroare, ne-a făcut să reluăm tema.
Vom începe cu originile studiate ale temei HR, am numit aici economia planificată din perioada comunistă, în care HR însemna traficul de influență sau cumpărarea unui loc de muncă bun. Pentru cei care nu au trăit în acele vremuri trebuie să reamintim că ipostaza posibilității cumpărării de influență sau tranzacționare directă era extrem de aspirațională. Atât de aspirațională încât, deseori, se cumpăra și această ipostază.
Fiind un comportament bine inculcat în modul de viață, cum era de așteptat, a fost necesar să treacă o generație ca să se schimbe ceva.
Vom jalona câteva momente importante din ultimii 25 de ani, în care drumul spre o relație firească angajat-angajator, l-a parcurs și încă îl mai parcurge.
Momentul: ”nimeni nu este de neînlocuit” coincide cu o perioadă de abundență pe piața muncii corelată cu o lipsă de educație managerială. Credem că mai bine de zece ani au trecut până când managementul din România a schimbat paradigma. ne întristează că, din analizele noastre, schimbarea paradigmei s-a făcut doar când managerii români am simțit costul sintagmei idioate ”nimeni nu este de neînlocuit”.
Am creionat acest jalon întrucât el a fost specific atât companiilor românești, cât și celor multinaționale.
Vom descrie aici ultimul moment care ne-a făcut să reacționăm, emisiunea radio în care a fost invitată una dintre frumoasele României, care, evident, conduce o companie de HR și știe tot despre acest domeniu.
Cum emisiunea în prima parte a fost un lung șir de generalități de tipul, cât de lung sau scurt să fie CV-ul, cum și unde să îl postăm, ce să scriem sau ce să nu scriem în CV, când realizatorii au cerut mult-prea-frumoasei să spună ceva de substanță despre cum ar trebui să fie imaginea candidatului dorit de firme, răspunsul a venit ca o încununare apoteotică a prostiei și ignoranței.
Răspunsul a fost: ”Să transpară de peste tot modul pozitiv, total pozitiv, al viitorului angajat”.
Atunci am socotit că și domeniul HR nu a înțeles nimic din cei 25 de ani de libertate de exprimare.
Cum credem că am consumat prin prea multe cuvinte analiza prostiei, dorim să spunem că în programele noastre de consultanță, avem o abordare de cu totul alt gen. Profilul candidaților pe care îi recomandăm ține cont de cel puțin următoarele elemente:
  • de piață: este important să iei un om adaptat pieței, mediului în care va opera. Analizăm cu mare atenție plusurile (vârfurile peste piață) și în ce măsură pot fi ele integrate în activitatea companiei în care urmează să activeze;
  • de compania angajatoare: orice integrare presupune integrarea. Integrarea însemnând capacitatea candidatului de a-și livra produsul muncii în mediul companiei angajatoare, dar și a companiei angajatoare de a-i crea un mediu compatibil cu modul de lucru al viitorului angajat. La intersecția acestor două procese vedem noi o angajare de calitate.
  • de compatibilitatea dintre profilul tip al job-ului cu profilul candidatului.
  • de compatibilitatea dintre aspirațiile profesionale ale candidatului și ceea ce poate oferi firma.
    Cum lista noastră are 100 de elemente, ne oprim aici, dar dorim să menționăm faptul că, doar a aduce un lunatic pozitiv 100% nu aduce nici un beneficiu unei companii.
Conform unei analize a Ziarului Financiar, fiecare hipermarket şi supermarket are astăzi de două ori mai puţini angajaţi ca în 2008. Numărul mediu de salariaţi per magazin a scăzut de la 102 la 43 în perioada 2008-2015. În cele aproape 1.700 de hiper­mar­keturi, supermarketuri şi ma­gazine de tip discount din co­merţul modern erau angajaţi la finalul anului trecut aproape 72.000 de salariaţi, potrivit datelor pu­bli­ce.
În perioada 2008-2015, numărul de angajaţi aproape s-a du­blat, în timp ce nu­­mărul de magazine a crescut de peste pa­­tru ori. Astfel, numărul mediu de sa­la­­riaţi per unitate a scăzut la mai puţin de jumătate.
Așa cum se observă în tabelul de mai sus, dintre cele zece reţele ana­li­­zate de ZF, opt sunt pe minus la indi­ca­­to­rul angajaţi per magazin. Singura re­ţea care şi-a majorat numărul mediu de sala­riaţi per magazin a fost Profi, pe când la Lidl indicatorul a rămas constant.
Analizele care vin din partea companiilor multinaționale găsesc explicații sistemice și de profit. De exemplu, în loc de 300 de angajați, au rămas, spre exemplu 200. Cum dezvoltarea rețelelor de retail s-a făcut preponderent extensiv, cei 100 unde se regăsesc, în afară de profitul pe plus al proprietarului lanțului de retail și bonusul managerului care a găsit meșteșugul de a organiza aceeași activitate cu 2/3 din personal?
Tot aici mai întrebăm unde este profitul pentru care s-a făcut această minunată economie de cost de resurse umane? Aceeași multinaționaliști cu viziune înaltă până la genunchiul broaștei, mi-ar răspunde că: în următoarele magazine deschise. Doar că, nu imi amintesc ca eu sau vreun cunoscut să fie invitat la final de an să își ridice dividentele de la vreun lanț de retail.
Mulți ar răsufla ușurați dacă analiza noastră s-ar sfârși aici. Ne propunem, însă, să developăm maniera unilaterală de abordare. Astfel, Într-adevăr, în activitatea noastră ne bazăm pe sisteme,  și de multe ori reușim să obținem aceleași performanțe cu mai puține resurse umane. Găsim, însă, aproape la fel de des un loc în sistem resurselor anterior excedentare.
Îndrăznim să mergem mai în spate în timp.
La nivelul lui 2006 avem următoarea repartiție a retailului.
Magazine 2006
Simplficând calculele la 80.000 de magazine mai mari sau mai mici de retail, cu capital autohton, erau 200 de magazine de tip supermarket, preponderent cu capital străin.
Noi spunem atât:
80.000 de magazine aveau minim trei salariați, și întrețineau minim două familii. Profitul acestor afaceri, alb, gri, negru rămânea în țară.
De două ori mai puțini angajați înseamnă tot de atâtea ori mai multă solicitare, implicit și boli profesionale pe măsură. Cine își imaginează cu există vreo companie multinațională care va sta cu angajatul până pe patul de moarte, nu cunoaște noțiunea.
În tot acest comerț de retail veți vedea doar oameni tineri. Dar oare oamenii în vârstă unde or fi? Au dispărut?
Îndrăznim exact pe aceste explicații, să spunem și punctele noastre de vedere.
Dacă analizele care vin din partea analiștilor companiilor multinaționale găsesc explicații sistemice și de profit, noi îndrăznim să lărgim puțin orizontul și să spunem următoarele:
Lăsând la o parte faptul că
„Diferenţele foarte mari (de număr de salariaţi per magazin, n.red.) sunt date de schimbările din piaţă în ultimii ani. (…) În contextul con­curenţei tot mai acerbe şi al puterii de cumpărare scăzu­te, au avut loc şi scăderi de vânzări per ma­­ga­zin. Astfel, singura metodă la care au apelat retailerii străini a fost re­du­cerea cos­turilor. Acest lucru a în­sem­nat şi re­struc­turări de personal“, spune Oa­na Botolan Datki, SEE managing part­ner în cadrul companiei cu activităţi în sec­torul resurselor umane Consulteam.
Ea spune că scăderile de consum din perioada 2009-2011 nu au fost recupe­ra­te încă, iar lupta tot mai acerbă pentru cli­enţi între reţele a dus la restructurări.
Consumul intern a crescut anul tre­cut cu 8,9%, amintind de anii de boom. Cifra de afaceri din comerţul cu amă­nun­tul, principalul indicator al consu­mu­lui, mai are însă de recuperat 1,6% pentru a reveni la nivelul din 2008, unul dintre cei mai buni ani pentru economia locală, potrivit calculelor ZF.
Comerţul modern este unul dintre ce­le mai importante sectoare din eco­no­mie, cu afaceri totale de 10 mld. euro anual.>>>